Fax Now: (925) 132-4545


Telefon: 0720.877.877


Email: contact@giucristglobal.ro

1890-Debutul biogazului

Daniel Defoe povesteşte despre biogaz în insula sa pierdută, lăsând pe seama inventivităţii lui Robinson Crusoe ineditul, curiosul combustibil. Marco Polo menţiona în jurnalele sale de călătorie folosirea „canalelor de scurgere acoperite“, chinezii utilizându-l probabil încă de acum 2000-3000 de ani. Ce facem noi, în secolul XXI cu biogazul?

Metanului i-a fost recunoscută valoarea practică şi comercială în Anglia, în 1890, fiind folosit prima dată în oraşul Exeter, la iluminat. Există şi azi schiţele unei fose septice create special pentru generarea curentului electric necesar alimentării felinarelor de noapte. Mai sunt şi alte consemnări despre câteva facilităţi de producţie a gazului metan în diferite părţi ale lumii, dar şi dovezi că mulţi fermieri se interesau dacă asemenea mici făbricuţe de metan ar putea fi instalate şi la fermele lor. Instalaţii de producere a metanului au fost construite în multe gospodării rurale, cu precădere în China şi India, iar mai nou, şi în Vietnam. Fabrici la scară mică ce operează deşeuri menajere funcţionează deja în zonele globului cu climă tropicală şi temperată. Necesitatea unor astfel de mici fabrici este tot mai mare în insulele Pacificului de Sud, unde crescătorii de vite aruncă toate dejecţiile animale în golfuri şi ape curgătoare. Aceste proceduri au un impact negativ asupra mediului înconjurător, poluarea distrugând fauna marină şi contaminând apele subterane.

ÎNAPOI ÎN TIMP

Tehnologia sau procesarea acestui gaz are urme vechi în istorie. La 1630, van Helmont menţiona folosirea lui şi apoi, în 1667, Shirley făcea acelaşi lucru. În 1808, sir Humphrey Davy făcea experimente cu bălegar, pe care îl procesa printr-o instalaţie în condiţii de vid. Se pare că Davy nu era direct interest de gaz, ci îşi frământa mintea să vadă dacă bălegarul putrezeşte. La rândul său, Jan Baptista Van Helmont a consemnat în sec. XVII că din materiile organice descompuse se pot obţine gaze inflamabile. În 1778, contele Alessandro Volta a ajuns la concluzia că există o corelaţie directă între cantitatea de materie organică în descompunere şi cantitatea de gaz inflamabil care se produce. Prima fabrică de combustie a gunoaielor a fost construită în 1859, într-o leprozerie de lângă Mumbay, India. Această ţară are deja o lungă istorie privind dezvoltarea procesării biogazului. În prezent, există multe reactoare cu biogaz în stare de funcţionare.

CE ESTE BIOGAZUL?

Biogazul este un amestec de gaze (metan, bioxid de carbon şi hidrogen) care se formează în procesele de fermentaţie sau gazeificare a unor substanţe organice; aceste gaze, prin ardere, sunt o sursă energetic (energie biogenă). În general, compoziţia sa este formată din 50-75% metan, 25-50% dioxid de carbon, 0–10% azot şi până la 1% hidrogem. Biogazul poate fi utilizat cu succes pentru producerea de electricitate, pentru încălzirea spaţiului, pentru gătit, încălzirea apei. Poate fi compresat, înlocuind gazul natural comprimat folosit la vehicule.

DE LA BĂILE ASIRIENILOR, LA CONFORTUL MODERN

Orice fel de materie organică sau biomasă poate fi folosită într-un mod sau altul drept combustibil. Biomasa este format din carbon, hidrogen, oxigen şi azot, rezultate în urma proce- sului de fotosinteză în plante, dar se află sub multe forme de natură vegetală sau animală. Biomasa din care se obţine energie provine din culturi, resturi de la procesarea mâncării sau din deşeurile menajere municipale sau industriale. Sunt câteva metode de utilizare a acestora, printre care combustia directă, care poate fi precedată de un tratament fizic sau chimic; este vorba de mărunţirea sau uscarea biomasei pentru selectarea anumitor proprietăţi specific ale acesteia. Exemple ar fi operaţiunile de combustie pentru producerea energiei termice sau combustia incompletă, prin care se obţin gazele de sinteză şi produse chimice. Alte metode sunt gazeificarea şi procesele anaerobice. Aplicaţiile biotehnologiei anaerobic datează de pe vremea asirienilor, în sec. X î.H., fiind un procedeu de încălzire a băilor. Jurnalul francez Cosmos menţiona prima instalaţie de tratament anaerobic al deşeurilor domestice lichide într-o cameră închisă, cunoscută sub numele de „Mouras Automatic Scavenger“, în 1881. Câţiva ani mai târziu, o cameră septică după modelul Mouras a fost construită în oraşul Exeter, Anglia, de către Donald Cameron.

ISTORIA BIOGAZULUI ÎN ROMÂNIA

În ţara noastră, istoria biogazului s-a desfăşurat după două etape: cea de cercetare şi cea de implementare la scară largă a facilităţilor de biogaz; la rândul său, cercetarea a avut în vedere două direcţii principale: capacităţile mari, cuplate cu uzine de tratare a apei, şi dezvoltarea unor facilităţi de capacitate mică şi medie pentru sectorul agricol.

1958 – au început cercetările pentru identificarea bacteriei metanogenice în deşeuri menajere şi animale;

1964 – s-a obţinut biogaz din nămol organic;

1978 – au fost construite facilităţi industrial cu uzine de tratare a apei cu o capacitate zilnică de 2.000 m³.

1980 – aproape toate oraşele mari aveau dezvoltată şi implementată tehnologie de prelucrare a biogazului. Capacitatea de producţie de biogaz era estimată la 85.000 m³ biogaz pe zi, 31 milioane de m³ pe an;

După 1990 nu s-au mai făcut investiţii importante în acest domeniu şi nici nu s-au desfăşurat lucrări de mentenanţă la facilităţile existente. Energia produsă din biogaz a scscăzut după 1994 la 0,06 TWh pe an.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

Cookies / Confidentialitate / ANPC