Fax Now: (925) 132-4545


Telefon: 0720.877.877


Email: contact@giucristglobal.ro

Cogenerarea, back in business

Acum 20 de ani, 40% din energia elec­trică şi termică a ţării era produsă în centrale cogenerative. Acum procen­tul a scăzut cu mai mult de jumătate. Totuşi, metoda cogenerării revineîn forţă, mai ales datorită investitorilor privaţi care au început să-şi construiască propriile centrale pentru alimentarea cu energie a unităţilor lor de producţie. Experţii cred că această tendinţă reprezintă un semn de sănătate economic .

Pe noi ne încântă două lucruri: că nu se pierde gaz aproape deloc şi că este cu mult mai avantajos decât ne aşteptam”. Declaraţiile oficialilor de la Zentiva, grupul ceh care a construit în 2005 prima centrală pe cogenerare greenfield din România, indică acum, după trei ani de funcţionare, cifre plăcute atât în rapoartele de costuri interne, dat fiind că preţul energiei consumate s-a redus cu aproape 30%, cât şi în rapoartele de responsabilitate socială: amprenta de carbon a companiei a scăzut, iar gazul pe care îl achiziţionează este transformat în energie şi căldură cu o eficienţă de 95%. Cehii de la Zentiva au implementat noul sistem imediat după achiziţia fabricii de la Bucureşti, aducând ideea de la ei de acasă, unde fabricile Zentiva se bazează pe acest sistem de producţie a energiei proprii.

Din 2005 până acum, proiectele greenfield în cogenerare nu au fost atât de multe, dar au fost totuşi făcute de companii îndeajuns de vizibile încât piaţa să afle despre ele, iar noi proiecte să se lanseze: cele mai cunoscute sunt cele ale unor multinaţionale precum Coca-Cola, SAB Miller, Angst sau Zentiva, dar şi ale unor J producători români precum Caroli, Compa Sibiu, Marr Sugar Bucureşti sau chiar ale unor instituţii precum Politehnica Bucureşti. Unul dintre cele mai mari proiecte, din punctul de vedere al investiţiei, este cel al Coca-Cola. Compania a decis să urmeze exemplul fabricii Coca-Cola din Ungaria, ale cărei emisii de carbon s-au redus cu 43%, iar costurile cu energia au scăzut cu 40%în primul an de funcţionare. în România, compania vrea să instaleze până în 2009 două grupuri care să acopere necesarul de consum al fabricilor de la Ploieşti şi Timişoara, cu o investiţie de 30 de milioane de euro.

Investiţia Coca-Cola ar fi una de anvergură pentru piaţa existentă de centrale în cogenerare din România, estimată acum la o producţie de circa 400 GWh. Estimarea, oferită de ANRE, are rezerva că îi include aici doar pe producătorii care livrează şi energie în sistemul naţional. „Multe dintre centralele în cogenerare acţionează pe plan local, căldura fiind folosită exclusiv pentru o unitate de producţie sau pentru locuinţe, iar energia – de asemenea, astfel că nu se reflectă în sistemul naţional”, spune Dumitru Chisăliţă, preşedinte al Societăţii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale.

Campioni până în ’85

Cogenerarea, explică specialistul, a fost prima metodă modernă de încălzire centralizată a multor oraşe europene, inclusiv din România, apogeul construcţiei de centrale pe cogenerare în România fiind la mijlocul anilor ’80: „în cele mai multe dintre sistemele instalate în anii ’70 şi ’80 pentru încălzirea marilor oraşe din România, sursa de producere a fost o unitate de cogenerare pe bază de cărbune, gaze naturale sau păcură.

Aşa se face că, în 1990, în România existau 22 de centrale în cogenerare care furnizau 40% din cererea de căldură şi electricitate urbană. Acum, cele 20 de centrale în cogenerare rămase furnizează 16% din cerere, în condiţiile în care pe zona de termoficare multe apartamente s-au debranşat, scăzând astfel cererea din partea populaţiei.

Pierre-Yves Morgue, directorul general al Dalkia România, spune că subvenţiile acordate de stat pentru căldură nu fac decât să întârzie investiţiile în rentabilizarea acestor centrale: „Statul român cheltuieşte anual 400 de milioane de euro pe subvenţiile pe care le acordă la căldură, ceea ce ar fi echivalentul a zece centrale de câte 40 MW. Dacă reducem subvenţiile, disponibilizăm resurse pe care statul le poate folosi pentru finanţarea investiţiilor. In fiecare an, am putea astfel să construim cel puţin 10 centrale noi a câte 40 MW”.

Gazul natural – prima opţiune

Valoarea investitiei într-o centrală pe cogenerare, precum şi rapiditatea cu care aceasta este recuperată diferă, de la caz la caz, în funcţie de factori precum mărimea capacităţii de producţie instalate, tehnologia şi echipamentele utilizate, structura şi nivelul consumului de energie al respectivei societăţi sau combustibilul utilizat. In general, cei care şi-au construit astfel de centrale au optat pentru utili­zarea gazelor naturale, având în vedere că este mai ieftin faţă de combustibilul lichid şi că nu ridică problema continuităţii în aprovizionare, ca în cazul utilizării masei lemnoase.

„Nevoia însă va învăţa atât populaţia, cât şi investitorii că producţia în cogenerare este una dintre cheile de rezolvare a problemei costurilor, fie că este vorba de încălzirea unui apartament, fie de energie şi abur pentru producţie”, spune Dumitru Chisăliţă, care consideră că în viitorul apropiat un val de investitori vor fi interesaţi de producţia de energie în cogenerare, prin realizarea de grupuri mixte cu centralele deja existente.

„La Agenţia Naţională pentru Reglementarea Energiei primim cereri pentru autorizarea unor astfel de sisteme destul de rar”, spune Nicolae Opriş, preşedinte al instituţiei şi reglementator al pieţei de energie electrică. Nicolae Opriş crede însă că actuala stare de fapt se va corecta în curând, iar companiile vor înţelege că o astfel de centrală îţi oferă ceea ce niciun furnizor nu va oferi şi anume o economie în costurile de transport şi o parte din cele de distribuţie, care se apropie de 20 de euro/MWh, pentru cei racordaţi la nivel de medie tensiune (10 sau 20 kV) şi de 50 euro/MWh – pentru consumatorii racordaţi la joasă tensiune.

Dumitru Chisăliţă consideră, de asemenea, că lucrurile se vor schimba, iar interesul companiilor private se va concentra atât pe investiţii greenfield în instalarea de sisteme pe cogenerare în fabricile noi, dar şi în reabilitarea grupurilor de probi din marile oraşe.

Astfel de societăţi mixte au început, deja, să se dezvolte pe platformele ELCEN, unde grupuri precum Grozăveşti, Bucureşti Vest sau Progresul au intrat în astfel de parteneriate, urmând să dezvolte noile proiecte. Societatea mixtă presupune ca aportul societăţii de stat să fie materializat prin teren, infrastructură şi logistică: „Aceste elemente sunt esenţiale în cadrul unui proiect, deoarece altfel ar putea dubla preţul investiţiei”, este de părere Dumitru Chisăliţă.

Unde nu au fost înfiinţate grupuri mixte, s-a mers pe varianta concesiunii. Grupul Dalkia, membru al companiei franceze Veolia, este deja din 1992 în România şi lucrează cu municipalităţile pe proiecte de centrale în cogenerare. Cel mai mare grup pe care îl administrează este cel de la Ploieşti, Dalkia Termo Prahova, dar societatea administrează reţelele de termoficare din Tulcea, Ploieşti, Alba Iulia, asigurând alimentarea cu energie termică a peste 70.000 de locuinţe şi circa 700 de companii.

Pentru Bucureşti, s-ar preta trigenerarea

Centralele din Bucureşti, dar şi unele din ţară, esenţiale pentru siguranţa sistemului energetic – cum ar fi Craiova sau Deva, care produc doar 2% din totalul producţiei agent termic -, nu au intrat ca celelalte grupuri de cogenerare sub umbrela municipalităţilor, ci au rămas în sistemul naţional. „Au fost mai multe motivaţii pentru a le păstra, dar cel mai important motiv este că au fost perioade de timp în care centralele din Bucureşti au fost obligate să producă şi vara energie electrică. Aceasta, deşi nu era cerere pentru agent termic, deoarece cererea de energie electrică la nivel naţional nu putea fi satisfăcută de producţie”, spune Alexandru Săndulescu, director al Direcţiei de Strategii Energetice din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Pentru aceste grupuri din Bucureşti, ar trebui luată în calcul şi varianta trigenerării, este de părere Dumitru Chisăliţă, acesta consideră că astfel se va produce şi frigul necesar, care să compenseze măcar o parte din energia consumată pe aparatele de aer condiţionat.

Şi asta pentru că o centrală de trigenerare poate produce electricitate, căldură şi frig, dar poate fi comutată şi pe sistemul de cogenerare şi astfel să producă doar energie electrică şi căldură sau frig, în funcţie de anotimp şi cerere.

„Piaţa este destul de nouă şi multora, deocamdată, necunoscută, dar are mare potenţial”, subliniază şi oficialii Distrigaz Sud, care au început să ofere consultanţă pentru instalarea de centrale pe cogenerare. „Credem că în acest fel vom conştientiza populaţia, dar şi micii şi marii investitori, că astfel de sisteme sunt benefice pentru îmbunătăţirea costurilor şi a eficienţei energetice”, spune Laurenţiu Muşat, director Clienţi Rezidenţiali şi Business Distrigaz Sud.

Susţinere financiară din partea statului.

Acum, cogenerarea este una dintre puţinele forme de investiţii susţinute de stat, alături de investiţiile în centrale eoliene. Metodele diferă doar puţin: dacă pentru cogenerare soluţia este încasarea de la consumatori şi furnizorii de energie a unei taxe pentru cogenerare (care este stabilită anual prin ordin al preşedintelui ANRE şi care poate fi modificată semestrial), pentru investiţiile în energie eoliană statul ajută investitorul prin metoda vânzării de certificate verzi, pe care trebuie să le cumpere furnizorii de energie. Principala diferenţă între cele două metode de ajutor este că în cazul cogenerării metoda de susţinere presupune un preţ fix, stabilit de ANRE, pe când preţul certificatului verde este mobil, fiind vândut inclusiv pe bursa de energie. Dincolo de investiţiile industriale, cogenerarea trebuie văzută şi ca o formă flexibilă de alimentare cu energie şi căldură. „Evoluţia tehnologică a sistemelor de cogenerare a determinat apariţia unor instalaţii în miniatură, care pot furniza un complex general de utilităţi (energie electrică, apă caldă şi energie termică) unei singure clădiri, sistemul prezentând fezabilitate financiară comparativ cu centralele individuale de apartament”, spune Dumitru Chisăliţă, care consideră că acesta poate fi viitorul pentru dezvoltările imobiliare ale căror costuri cu energia sunt estimate a fi destul de mari. Mai mult, s-au pus la punct sisteme tehnice care permit distribuţia orizontală a energiei termice, contorizată la nivelul fiecărui apartament (energie termică şi apă caldă) şi cu posibilitatea de debranşare a apartamentelor cu probleme, fără să afecteze cu nimic celelalte apartamente.

Dată fiind situaţia actuală a sistemelor în cogenerare, premisele indică o dezvoltare accentuată a acestui segment al pieţei de energie. Deocamdată, limite nu există, ca în cazul altor tipuri de producţie a energiei: de căldură este nevoie pe plan local, iar de energie electrică prea multă încă nu se plânge nimeni din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

Cookies / Confidentialitate / ANPC