Fax Now: (925) 132-4545


Telefon: 0720.877.877


Email: contact@giucristglobal.ro

Criza gazului rusesc – acest perpetuum mobile

In prima zi a acestui an livrările de gaze ruseşti către Ucraina şi Europa au fost sistate. După câteva zile, o bună parte din Europa a văzut cum presiunea la gaze a scăzut considerabil, iar în unele ţări precum Bulgaria, Macedonia ori regiunea Baltică aceasta s-a apropiat chiar de 0. Rusia, prin vocea premierului, Vladimir Puţin, şi cea a preşedintelui, Dimitri Medvedev, i-a cerut Ucrainei să plătească o datorie de circa două miliarde de dolari în contul gazelor livrate în 2008 şi să accepte preţuri mult mai mari pentru 2009. In plus, ruşii au acuzat guvernul de la Kiev că permite furturile din conductele care transportă gazul pentru Europa. Directorul Gazprom, Alexei Miller, s-a adresat ucrainenilor cu un sec „plătiţi sau vă oprim gazul” şi, pentru că nu a primit un răspuns favorabil, chiar a închis robinetul.

Ca răspuns, partea ucraineană a blocat livrările de gaze către Europa, solicitând mărirea tarifului de tranzit cu 70%, propunere de care managerul Gazprom nici nu a vrut să audă. Ca urmare, timp de aproape două săptămâni, cea mai mare parte a gazului rusesc pentru Europa nu a mai ajuns la clienţi. Panica a cuprins cancelariile europene, care s-au văzut confruntate cu o posibilă criză socială de proporţii majore, mai ales că pe teritoriul UE sunt anumite state care depind aproape în totalitate de gazele Rusiei (Bulgaria şi Macedonia). De la Bruxelles s-au transmis mesaje împăciuitoare pentru ambele părţi (care au semănat a rugăminţi) pentru ca gazul să înceapă din nou să circule. „Criza ruso-ucraineană a dovedit mai clar ca niciodată că repararea fisurilor din infrastructura noas­tră energetică nu este decât spre beneficiul strategic al întregii Europe”, a declarat în faţa parlamentarilor europeni preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Acesta a adăugat că „s-a mers prea departe” cu acest con­flict. Sub arbitrajul Comisiei Europene s-a realizat, până la urmă, un compromis: Ucraina va cumpăra gazul rusesc „la un preţ bazat pe formula europeană”, dar cu o reducere de 20% pentru anul 2009, cu condiţia ca taxele de tranzit să rămână la nivelul anului 2008.

Presa rusă şi cea ucraineană au afirmat că acest preţ s-ar situa undeva între 300 şi 400 de dolari pe mia de metri cubi.

Intre guvernele de la Kiev şi de la Moscova s-a bătut palma, gazele au început să circule prin conductă şi lucrurile s-au liniştit. Cel puţin până la anul.

Cea mai recentă criză a gazului a stârnit aceleaşi discuţii potrivit cărora Europa trebuie să găsească o alternativă la resur­sele ruseşti şi că ţările membre trebuie să găsească soluţii pentru interconectarea reţelelor de transport. In practică totuşi, lucrurile au rămas aşa cum se ştiau, în sen­sul că celebrul proiect Nabucco destinat să aducă gazele caspice spre Europa ocolind Rusia a rămas tot pe hârtie, noi capacităţi de stocare a gazelor nu au început să fie construite, iar importurile de gaze naturale lichefiate dinspre regiunea nord-africană sunt încă la niveluri reduse. Totuşi, un semnal pozitivii reprezintă decizia Comisiei Europene de a finanţa cu 250 de milioane de euro construcţia Nabucco. Fără eforturi conjugate solide ale tuturor ţărilor implica te în proiect, aceasta rămâne doar o picătură într-un pahar cu apă. Ca urmare, aşa cum susţine Reuters într-o analiză, politica şi costurile fac improbabilă posibilitatea ca Uniunea Europeană să se aprovizioneze cu energie şi de altundeva decât din Rusia timp de ani întregi, în pofida oricărei crize a gazelor care încetineşte fabricile din sud-estul Europei şi lasă mii de case fără căldură.

Incă feriţi de spectrul închiderii robinetului

Din acest punct de vedere, România are o situaţie oarecum privilegiată. Cu resurse interne de gaze care acoperă în proporţie de 65% necesarul intern de consum a fost în mică măsură afectată de criza gazului. Comandamen­tul de Gaze s-a pus în mişcare, aplicând soluţiile pentru situaţiile de urgenţă ce implică asigura în primul rând, a aprovizionării populaţiei. CET-urile locale au trecut pe soluţii alternative, cum ar fi păcura şi cărbunele, anumitor fabrici – Mechel, Holcim Câmulung ori TNK – li s-au suplimentat cantităţile de gaze livrate prin ordin ministerial şi situaţia a fost salvată. Totuşi, pe termen mediu şi lung, România va deveni din ce în ce mai dependentă de gazul rusesc în urma depletării actualelor resurse. Conform unui calcul bazat pe consumul anual raportat la rezervele estimate, acest termen este de 15 ani. In aceste condiţii, frica unor ţări ca Macedonia, Bulgaria, Ucraina ori Croaţia cu care aşteaptă fiecare iarnă ni s-ar putea transmite şi nouă. In condiţiile în care proiectul Nabucco, din care facem şi noi parte, este doar un dosar într-un dulap, soluţia pentru România este doar folosirea unor tehnologii avansate pentru forajul la mare adâncime, mărirea capacităţilor existente de stocare a gazelor şi începe­rea exploatării submarine de lângă Insula Şerpilor. Fără a uita însă o relaţie diplo­matică mai nuanţată cu puternicul stat de la Răsărit. De altfel, chiar preşedintele Traian Băsescu este de părere că nu ne putem permite, nici România ca ţară şi nici UE, o relaţie deficitară cu Moscova.

Federaţia Rusa reprezintă un partener „inevitabil” al Uniunii Europene, fiind necesare „resurse de diplomaţie şi uneori chiar de răbdare pentru ca parteneriatul cu Federaţia Rusă să devină realitate”, apreciază acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*