Fax Now: (925) 132-4545


Telefon: 0720.877.877


Email: contact@giucristglobal.ro

România vrea să continue colaborarea cu Gazprom

Acordul dintre statul român și gigantul energetic din Rusia se referă la tranzitul internațional de gaze pe care Gazprom îl desfășoară pe teritoriul țării noastre. Actuala înțelegere, parafată prin semnarea a două contracte bilaterale, va expira în cursul anului 2011. Ea prevede condițiile transportului de gaze din Rusia către țări precum Bulgaria, Macedonia, Grecia sau Turcia, având ca punct de tranzit România. În acest moment, nu mai puțin de șase stații de măsurare aflate în localități românești asigură tranzitul de gaze între țările mai sus menționate. Trei dintre aceste stații sunt amplasate în Isaccea, în timp ce alte trei se află în Negru Vodă (jud. Constanța). La aceste șase unități se adaugă trei conducte, cu o lungime totală de aproximativ 600 de kilometri. Două dintre conducte, având o capacitate totală de 18 miliarde de metri cubi pe an, leagă Rusia de Turcia, Macedonia și Grecia. A treia conductă, ce poate transporta până la 8 miliarde de metri cubi de gaz anual, alimentează Bulgaria. Statul român pare decis să continue și să dezvolte relația de colaborare cu Gazprom. Cu toate că până acum nu am avut poziții oficiale ferme din partea guvernului român în legătură cu acest subiect, se pare că discuțiile dintre cele două părți vor avea o finalitate pozitivă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

Cookies / Confidentialitate / ANPC