Fax Now: (925) 132-4545


Telefon: 0720.877.877


Email: contact@giucristglobal.ro

Viitorul energiei – producţie şi consum

Eficienţa energetică şi dezvoltarea durabilă a sectorului energetic, prin utilizarea resurselor regenerabile, au fost principalele teme ale discuţiilor purtate la masa rotundă organizată de Energy Business Council în luna februarie la Paris. Richard H. Jones, director executive adjunct al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, a prezentat o analiză axată pe comparaţii între rezervele de resurse energetic primare şi consumul global de resurse energetice, din care reiese că, fără o strategie clar definită în privinţa dezvoltării sectorului de producţie energetică din resurse regenerabile, omenirea riscă să epuizeze resursele tradiţionale înainte de sfârşitul acestui secol.

Conform datelor deţinute de IEA, evoluţia consumului în raport cu resursele certe descoperite ar putea genera o criză pe piaţa resurselor energetice primare în preajma anului 2035. Pentru evitarea unei astfel de crize (ce ar putea avea efecte mai mari şi pe termen mai lung asupra economiei decât criza financiară din 2008, generată de piaţa imobiliară şi de datoriile suverane din ţările cu economie dezvoltată), conducerea IEA consideră că este strict necesară cooptarea în acorduri internaţionale pe termen lung a celor mai importanţi consumatori de energie din economia globală, ţări precum Rusia, India şi China. Un alt grup de ţări, format din Brazilia, Mexic, Indonezia şi Thailanda, este considerat important pentru a fi implicat într-un astfel de proiect, datorită potenţialului ridicat de dezvoltare economică pe baza consumului de resurse energetice primare. Membrii IEA şi participanţii la Energy Business Council apreciază că, pentru promovarea eficienţei energetic printr-un plan de acţiuni ferme la nivel mondial, este necesară cooptarea în acorduri bilaterale a acestor ţări şi nu mai este suficientă limitarea acţiunilor la ţările membre OECD. Preşedintele Agenţiei, Nobuo Tanaka, a expus participanţilor punctul de vedere al IEA cu privire la priorităţile pentru următorii 10 ani. Conform acestuia, susţinerea financiară pentru dezvoltarea câmpurilor de panouri solare în nordul Africii, în deşertul Sahara, este esenţială pentru a ajuta UniuneaEuropeană să depăşească fără probleme o eventuală criză a resurselor primarede energie. Tanaka a mai afirmat căenergia electrică produsă în centralelenucleare şi termocentralele cu producţiehibridă acoperă consumul industrial european,iar energia solară şi cea eoliană arputea acoperi cu succes cererea de energieelectrică pentru consumul casnic.Economistul-şef al IEA, Fatih Birol, a prezentat

în cadrul mesei rotunde o proiecţie a costurilor cu resurse energetice până în anul 2035, din care s-au desprins două idei clar conturate. O primă idee este că urmează o perioadă foarte bună pentru ţările care deţin zăcăminte de gaze naturale, cererea fiind în creştere continuă pentru următorii 14-15 ani. După anul 2025, cererea de gaze natural se va stabiliza. De aici porneşte a doua concluzie clar definită: Birol susţine că Rusia va folosi capitalul acumulat din vânzarea gazelor naturale pentru a dezvolta capacităţi de producţie din resurse regenerabile şi astfel Rusia se va menţine pe o poziţie-cheie în rândul furnizorilor de resurse energetic pentru Europa şi Asia. Participanţii la masa rotundă Energy Business Council au dezbătut timp îndelungat rolul pe care îl va avea Rusia în domeniul eficienţei energetice şi au concluzionat că acest rol este în strânsă dependenţă de evoluţia relaţiilor economice pe care guvernul de la Moscova le va dezvolta cu cele două mari ţări asiatice: China şi India.

Pe de altă parte, şeful Departamentului pentru Eficienţă Energetică şi Mediul Înconjurător din cadrul IEA, Rick Bradley, a susţinut că, în timp ce Rusia se bazează încă foarte mult pe resursele de energie tradiţionale, China a lansat de doi ani o adevărată campanile de investiţii în capacităţi energetice din resurse regenerabile. „Chiar dacă investiţiile în regenerabile sunt în mare măsură realizate în exteriorul Chinei, asta arată că guvernul chinez este mai motivat să controleze capacităţi de producţie din afara Chinei, în timp ce companii energetic multinaţionale investesc în capacităţi de producţie tradiţionale pe teritoriul acestei ţări. Nu ar fi o surpriză foarte mare să constatăm că în câţiva ani China se va transforma într-o ţară cu reguli ecologice foarte stricte, în timp ce capacităţile de producţie poluante ar fi transferate în zona economiilor emergente sau în zona ţărilor sărace din Africa Centrală“, a afirmat Bradley.

Concluziile mesei rotunde organizate de IEA, prin Energy Business Council, au fost legate de ritmul revenirii economiei mondiale după criza financiară. Ideea principală a dezbaterilor a fost axată pe soluţiile pentru limitarea creşterii consumului industrial de energie la un nivel sub 0,16 dolari pentru fiecare dolar producţie netă, adică o intervenţie clară asupra modernizării capacităţilor de producţie în detrimentul creşterii volumului de producţie. Asta presupune, printre altele, şi un control mai riguros asupra presiunilor speculatorii generate de preţurile resurselor primare de energie. În prezent, pentru fiecare dolar realizat în economia mondială se consumă 0,197 dolari pentru energie, conform calculelor realizate de Jorge Murray şi Carol Popa, din raportul „Future Energy Consumption“ realizat pentru elaborarea raportului annual OECD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*