Reprezentanţii Iranului, Rusiei şi ai Qatarului au ajuns la un consens pentru înfiinţarea unei organizaţii a ţărilor exportatoare de gaz natural similară OPEC, potrivit ministrului iranian al petrolului, Gholamhossein Nozari, citat de Reuters. Discuţiile s-au purtat împreună cu omologul lui Nozari din Qatar şi cu directorul Gazprom Alexei Miller. „Am luat o decizie importantă… Se doreşte formarea unui OPEC al gazelor şi am ajuns la un acord privind înfinţarea acestuia”, a precizat oficialul iranian. Declaraţiile acestuia au fost susţinute şi de Miller, care a afirmat că „a fost creată o troika a gazelor naturale”. Europa şi Statele Unite au avertizat că formarea unei astfel de organizaţii ar putea periclita securitatea energetică mondială prin manipularea preţurilor. Rusia, Iran şi Qatar deţin cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Principalele state exportatoare de gaze naturale s-au reunit în decursul mai multor ani,într-un cadru informal, cu ocazia Forumului Ţărilor Exportatoare de Gaze Naturale. Iranul doreşte să transforme forumul într-o organizaţie similară Organizaţiei Mondiale a Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). „Vom forma un comitet care va reuni reprezentanţi guvernamentali din partea celor trei state”, a adăugat ministrul iranian. Şeful Gazprom a anunţat că „noul comitet va revizui şi va implementa proiecte comune de explorare, rafinare şi vânzare a gazelor naturale”.