Nu e de ajuns să construieşti un gazoduct, trebuie să mai ai şi cu ce să-l umpli”, a spus Vladimir Puţin atunci când a fost întrebat ce crede despre proiectul european Nabucco. Deşi i se ceruse doar o opinie, ex-preşedintele Rusiei a dat glas unei dorinţe: să nu lase Europa să scape din capcana ener­getică a Moscovei, adică să nu permită o rută directă a gazului caspic către Europa. Ţarul rus şi-a urmărit cu tenacitate planul, lansând suc­cesiv mai multe şicane, printre care un proiect de gazoduct concurent – South Stream – sau oferta mai mare decât cea de piaţă făcută către Azerbaidjan şi Turkmenistan (unii dintre posibilii furnizori pentru Nabucco) în scopul asigurării livrărilor de gaze pe termen lung. Totul a culminat însă cu invazia din Georgia, ţară de tranzit pentru Nabucco, care a avut ca miză inclusiv blocarea accesului direct al Europei la rezervele de gaz din regiunea Caspică. Sco­pul? Niciun Nabucco care să ocolească Rusia sau Nabucco doar cu Gazprom ca partener. Deşi o cohortă întreagă de analişti s-a grăbit să cânte prohodul gazoductului, Nabucco se bucură totuşi de sprijinul UE, al companiilor implicate şi al Statelor Unite, care, în prezent, fac un lobby susţinut în rândul ţărilor din regi­unea Caspică pentru a le determina să accep­te să fie furnizori de gaz.

O analiză făcută de prestigioasa publicaţie „Washington Post” arată că Nabucco, anunţat ca proiectul care va oferi alternativa la mono­polul rusesc asupra importului de gaze, este pe cale să eşueze. Motivul îl reprezintă re­centele evenimente din Georgia. Potrivit mai multor analişti internaţionali, acţiunea militară rusă a dat o lovitură sub centură ambiţiilor europene de independenţă energetică, slă­bind considerabil şansele ca Nabucco să existe fizic în viitorul apropiat. „Armata rusă a schimbat percepţia asupra Georgiei ca posi­bilă ţară de tranzit pentru gazoducte”, a spus Tanya Costello, analist la firma de consultanţă Eurasia Group, citată de „Newsweek”. Lovitu­ra a fost resimţită în plin chiar de Nabucco, ce se vede lipsit atât de furnizori, cât şi de finanţare. De fapt, finanţarea este şi principa­la problemă, în viziunea „Washington Post”, care apreciază că băncile sunt alergice atunci când aud de finanţarea unor afaceri din zone de conflict, exact cum a devenit Nabucco. In plus, criza financiară mondială nu poate decât să crească aversiunea băncilor faţă de risc. In ceea ce priveşte furnizorii de gaze, doar Azerbaidjan şi Turkmenistan şi-au dat, până în prezent, acordul de principiu, deşi nimic nu e sigur, având în vedere că cele două republici asiatice au început, recent, să-şi sporească livrările de petrol şi gaze către Rusia, spre îngrijorarea Bruxelles-ului. Chiar şi în ipoteza în care la un termen nedefinit cele două state ar furniza gaze pe conductă, ar fi mult prea puţin faţă de necesităţile Nabucco, mai ales că Iranul – un alt posibil furnizor al gazoductu­lui – nu pare să intre în atenţia Bruxelles-ului, iar discuţiile cu alţi posibili furnizori, precum Egipt, Irak ori Kazakhstan, au rămas doar la nivel de tatonări. In toată avalanşa de opinii pro şi contra şanselor Nabucco, punctul pe „i” l-a pus preşedintele Consiliului Mondial al Energiei pentru Europa şi Asia Centrală, Slav Slavov. In cadrul unui forum energetic regional desfăşurat, în acest an, la Constanţa, acesta a desfiinţat Nabucco, dând, în schimb, credit proiectului rusesc concurent: „Nu văd cum va evolua Nabucco, nu văd care sunt şansele ca acest proiect să se realizeze. Este încă la nivel de promisiune. Cu cât este întâr­ziat mai mult, cu atât există şanse ca el să fie compromis. Proiectul South Stream este mai promiţător decât Nabucco. South Stream este mai competitiv, există investiţii în spatele său”. O declaraţie fără echivoc a avut fostul cancelar german Gerhard Schroeder, în pre­zent aflat pe statul de plată al Gazprom, care a atras atenţia partenerilor Nabucco că singu­ra şansă de reuşită a proiectului este contrac­tarea de gaze din Iran. Cu alte cuvinte, Europa nu are şanse reale să transporte gazele din regiunea în ciuda obstacolelor apărute în calea sa, Nabucco are, încă, suportul solid al celor Implicaţi în proiect. „Conflictul nu are nicio consecinţă asupra calendarului nostru, care prevede intrarea în funcţiune a gazoductulul pentru 2013. Problemele care apar pe termen scurt pot şi dispărea pe termen scurt şi nu au repercusiuni asupra proiectelor cum este al nostru”, a spus Reinhard Mltschek, şeful consorţiului Nabucco, citat de AFP. Potrivit acestuia, producătorii şi cumpărătorii de gaz îşi încheie acordurile între ei şi „Rusia n-are nicio treabă”. Mitschek a lăsat însă deschisă o portiţă, spunând că nu vede nicio problemă să se cumpere gaz inclusiv din Rusia. Adică să se renunţe la scopul iniţial al proiectului, acela de a reduce dependenţa energetică faţă de colo­sul rus. Şi Comisia Europeană susţine în conti­nuare Nabucco, deşi vede în South Stream-ul rusesc un proiect concurent. Comisarul euro­pean pentru energie, Andris Piebalgs, a admis că există probleme cu Nabucco şi le-a cerut statelor UE solidaritate şi, mai mult, presiune politică pentru dezvoltarea proiectului. „Avem nevoie de un mai mare angajament politic pentru a îndepărta toate obstacolele pe care le întâmpină Nabucco. Există câteva obstacole pe care ar trebui să le depăşim”, a declarat Piebalgs, citat de Reuters. Declaraţii de sprijin au venit din partea tuturor ţărilor implicate în proiect, însă cel mai ferm a fost Bucureştiul, care susţine necondiţionat Nabucco şi nu ia în calcul alăturarea la concurentul South Stream. De altfel, însuşi preşedintele Traian Băsescu a spus, citat de Mediafax, că indi­ferent de situaţia din Georgia, „proiectul Na­bucco rămâne viabil”. Şi ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, şi-a exprimat convingerea că, în cele din urmă, problemele actuale vor fi rezolvate. Ministrul le-a şi identi­ficat: ruta şi volumul de gaz. Pentru România, realizarea gazoductului ar reprezenta un avan­taj imens, oferind o alternativă la importurile de gaz din Rusia şi asigurarea independenţei energetice a ţării pe termen lung. De altfel, România a rezervat, prin intermediul Romgaz, 15-20% din capacitatea iniţială a gazoductului – în jur de două miliarde de metri cubi de gaz, potrivit lui Francisc Toth, directorul companiei din Mediaş. „Acest volum este corespunzător capacităţii iniţiale a gazoductului, iar gazul va fi folosit numai pentru consum intern”, ne-a spus Toth. Construit de grupurile austriac OMV, ungar MOL, românesc Transgaz, bulgar Bulgargaz, turc Botas şi german RWE, proiectul paneuropean, conceput pentru a diminua de­pendenţa Europei de gazul din Rusia, ar trebui să transporte gaz de la Caspică spre Austria, via Turcia şi Balcani, pe o distanţă de 3.300 de kilometri. Una dintre ramificaţiile sale ar trebui să pornească de la frontiera turco-georgiană. Volumul total maxim al gazoductului ar urma să fie de 30 de miliarde de metri cubi anual. Proiectul se preconizează a începe anul viitor, pentru a se finaliza în 2013. Costul total este estimat la 8 miliarde de euro, împărţit în mod egal între cei şase parteneri.