România utilizează energie nucleară produsă la centrala de la Cernavodă. Reactorul Cernavodă 2 a fost dat în funcţiune în 2007. în continuare, statul român va aloca până la 3 miliarde de euro în următorii 6 ani, în special pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
De asemenea, investiţiile în acest sector includ finalizarea proiectelor de amenajare a Dunării în vederea asigurării apei de răcire la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, precum şi continuarea producţiei de apă grea la RAAN Drobeta Turnu Severin, pentru acoperirea necesarului Unităţilor 3 şi 4. Decizia autorităţilor de a investi în dezvoltarea capacităţilor nucleare este oficială, fiind inclusă în strategia naţională energetică până în 2020.