Evoluţia economiei europene a infirmat, pe parcursul anului 2011, temerile privind o reducere a cererii de resurse energetice. Ultimele rapoarte, întocmite pentru consumurile din 2010, indică o scădere a consumului de resurse petroliere de 0,27 % în 2010 în raport cu 2009, o creştere a consumului de electricitate cu 0,7% în 2010 şi o creştere uşoară a consumului de gaze naturale, cu 0,064 în 2010. Consumul total de energie în Europa a fost în 2010 de 1.707,26 milioane tone echivalent petrol faţă de 1.702,4 milioane tone echivalent petrol în 2009. Pentru anul 2011, valorile consumului sunt în curs de colectare, dar după prima jumătate a anului estimările indicau o scădere totală a consumului pentru ţările UE 27 de 0,12%, iar prognozele pentru tot anul 2011 indicau o creştere a consumului de 0,1%.

ACŢIUNI CONCENTRATE

Datele de mai sus arată că economiile din zona euro nu reprezintă un motiv de tensiune şi presiune pe piaţa resurselor energetice şi că evoluţia relativ staţionară a consumurilor conduce mai degrabă la o stabilizare a preţurilor. În realitate, situaţia este total diferită. După anul 2008 şi jumătate din 2009, în care preţurile resurselor energetice au scăzut ca efect al crizei financiare de pe piaţa americană, trend-ul s-a schimbat odată cu modificarea strategiilor de abordare a politicii externe pentru Asia şi Golful Persic a preşedintelui american Barack Obama. Casa Albă a reuşit, prin acţiuni diplomatice concentrate, să stopeze declinul companiilor energetic americane care operau în ţările din Asia şi Orientul Mijlociu.

SPECULAŢII COMPROMIŢĂTOARE

În condiţiile geopolitice enunţate mai sus, susţinătorii dolarului american au căutat refugiu pe pieţele financiare asiatice. Lovitura primită de zona euro prin criza deficitelor bugetelor publice a permis acestora să urce valoarea dolarului până la un raport de 1,26 euro. Dar nu a fost suficient. Primele măsuri au vizat retragerea unor sume importante de pe pieţele financiare asiatice şi orientarea lor către piaţa resurselor energetice, cu contracte la termen din zona Golfului. Practic, specularea slăbiciunii euro a condus la un surplus de capital în moneda americană, surplus care a generat o falsă cerere suplimentară de resurse energetice şi a ridicat cotaţiile pentru petrol şi gaze natural pe parcursul anului 2010.

SURPRIZELE VIN DIN CHINA

Efectele nu au întârziat să apară. Surprizele au venit din partea Chinei, care a fost „orientată“ către o liberalizare treptată a cursului de schimb yen–dolar. Lucru care s- a întâmplat la începutul lunii iunie, mai devreme decât se aşteptau americanii. Nouriel Roubini a fost cel care a anticipat viitoareleâ mutări pe care le va face China, explicând în acest fel de ce a acceptat Beijingul atât de uşor liberalizarea cursului de schimb. „China deţine o poziţie mult mai bună decât Statele Unite pentru a furniza moneda de rezervă a secolului XXI, având un excedent commercial important, un guvern concentrat pe problem economice şi o naţiune care se confruntă cu mai puţine probleme decât America. Mai repede decât am crede, statutul dolarului va fi contestat de alte valute, cel mai probabil de yuan. Acest fapt va avea un impact puternic asupra Americii din punctual de vedere al costurilor, afectând capacitatea de finanţare ieftină a bugetului şi a deficitului“, spune Roubini într-un interviu publicat de New York Times. Consecinţele acestui demers se regăsesc într-un raport publicat de Compania Roland Berger, publicat în ianuarie 2012, în care se arată că perioada de producţie low cost se apropie de final în China. Liberalizarea cursului a condus la o creştere a costurilor de producţie, dublată de o scădere a forţei de muncă accesibile. „Anumite industrii şi-au atins deja maximul şi, în astfel de cazuri, China a început să piardă cota de piaţă la nivel mondial. Populaţia îmbătrâneşte: până în anul 2030 forţa de muncă se va diminua cu 100 milioane, determinând un uşor deficit de muncitori şi, implicit, costuri de producţie în creştere“, se arată în cel mai recent studiu al Roland Berger. „Avantajul de cost începe să se erodeze din pricina majorării salariilor şi a inflaţiei, precum şi a creşterii costurilor de export şi transport. Companiile străine vor fi determinate, în consecinţă, să îşi regândească strategia de producţie din China“, se mai spune în raport.

VIITOR INCERT

Cu alte cuvinte, pentru anul 2012 nu se aşteaptă o creştere a cererii de resurse energetice nici din partea Chinei, nici din partea ţărilor Uniunii Europene. Stabilitatea consumului din zona euro, independent de slăbiciunile monedei, precum şi situaţia economică din China ar fi suficiente argument pentru o stabilizare a preţurilor în sectorul resurselor energetice. Anul 2012 fiind, prin excelenţă, un an electoral, atât în Rusia cât şi în Statele Unite, este de aşteptat ca nici politica externă în relaţia cu ţările asiatice să nu se modifice radical în ultima parte a mandatelor celor doi preşedinţi, Medvedev şi Obama, ceea ce înseamnă că presiuni reale asupra preţurilor nu pot veni nici din aceste zone.