Cea mai mare problemă a economiei româneşti o reprezintă lipsa de competitivitate, cauzată şi de o intensitate energetic enormă. Conform Eurostat, intensitatea energetică era, în 2009, în România, de 576,90 kilograme echivalent petrol (kgep) la 1.000 de euro din Produsul Intern Brut, faţă de 165,2 kgep/1.000 euro media UE 27. În zona euro, intensitatea energetică era de 158,96 kgep/1.000 euro, în Germania – 150,55 kgep/1.000 euro, în Italia – 140,12 kgep/1.000 euro. Transporturile sunt dezastruoase în România, pentru că afectează aceeaşi competitivitate. Camioanele au o viteză medie de deplasare de 27–28 km/h, astfel că pot parcurge lunar circa 6.000 km. În transportul internaţional se pot parcurge lunar peste 14.000 km, având în vedere viteza medie de circa 70–80 km/h. În transportul mărfurilor pe căile ferate situaţia este similară: în România marfa se transport cu o medie de 39 km/h, faţă de o medie de 80–100 km/h în Occident. Evident că, în aceste condicondiţii, se consumă şi mai mulţi carburanţi, şi mai multă energie electrică, iar competitivitatea economiei româneşti scade. Cum performanţă şi competitivitate fără investiţii nu prea se poate, soluţia pare să fie în terenul investitorilor străini. Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a afirmat în cadrul Conferinţei European Energy Development, care s-a desfăşurat în toamna anului trecut la Bucureşti, că liberalizarea pieţei de energie şi privatizarea companiilor de stat sunt singurele căi prin care sectorul energetic românesc poate atrage investiţii străine. Americanii au interese mari în acest domeniu în România, unde giganţii Exxon şi Chevron se pregătesc să extragă hidrocarburi. La rândul său, Philip Lowe, director general al Directoratului General pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, a venit la Bucureşti tocmai pentru a susţine că liberalizarea este un proces care va dura câţiva ani, pe care România trebuie să-l înceapă acum, pentru a nu adânci şi mai mult decalajul faţă de restul Europei. Eric Stab, country manager pentru România al Companiei GDF SUEZ, a precizat în cadrul conferinţei Consiliului Investitorilor Străini (CIS) că „autorităţile trebuie să găsească mecanisme de sprijinire a consumatorilor vulnerabili“.

Până în 2016 vor fi construite capacităţi de producţie totalizând 6.000 MW. Pentru sectorul energetic, 2016 înseamnă „mâine dimineaţă, pentru că trebuie începute de acum demersurile de implementare a proiectelor, iar pentru asta semnalele legate de preţ trebuie să fie cele potrivite“, a mai spus oficialul GDF SUEZ. Investitorii străini recomandă guvernului dezvoltarea şi implementarea unei abordări rezonabile, pentru o liberalizare reală, incluzând un plan pe termen mediu, care să protejeze atât interesele investitorilor, cât şi interesele consumatorilor români şi economia naţională.

Ce spune legislaţia europeană

Directivele şi regulamentele elaborate de Comisia Europeană cu scopul de a liberaliza şi integra pieţele energetice din statele membre au ca obiectiv creşterea transparenţei şi a competitivităţii pe aceste pieţe. Principiile care stau la baza acestor reglementări sunt în concordanţă cu legislaţia privind concurenţa şi elimină orice tip de subvenţie încrucişată sau contracte bilateral la preţuri preferenţiale, transferând activitatea de comercializare a energiei electrice şi gazelor natural spre pieţele organizate. Prin implementarea acestor regulamente ar putea fi evitate situaţii cum sunt, în prezent, pe piaţa energiei electrice, piaţa liberalizată în proporţie de 100% începând din 1 iulie 2007. Cu toate acestea, pe piaţa de energie electrică pot fi identificate subvenţii încrucişate, între consumatorii casnici captivi şi consumatorii captivi industriali. Operatorul pieţei de energie electric OPCOM nu administrează pieţe fluide, deoarece pe acestea sunt tranzacţionate numai cantităţi minore. Acorduri bilaterale care înlătură volume ieftine şi substanţiale din piaţă sunt încă în vigoare şi chiar au fost extinse, având ca rezultat lipsa tranzacţiilor forward transparente. Utilizând ca argumente securitatea aprovizionării cu resurse energetice la nivel naţional, autorităţile române au tergiversate implementarea unor măsuri radicale, ce ar fi avut ca scop liberalizarea pieţei. Mai mult, la sfârşitul anului trecut, Parlamentul a aprobat modificarea Legii gazelor şi interzicerea exporturilor de gaze naturale extrase de pe piaţa internă până la finalizarea unor noi rute de aprovizionare din import, cu scopul declarat de a proteja economia naţională de o escaladare a preţurilor plătite pentru gazelle naturale. Legea nu a fost promulgată de preşedintele României şi a fost retrimisă în Parlament, deoarece încălca atât legislaţia europeană în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei, cât şi legislaţia internă în materie de concurenţă.

Clienţii câştigă într-o piaţă transparentă

Procesul de liberalizare este unul mult mai complex decât pare la prima vedere. Pentru ca în centrul său să fie clientul, este necesar ca piaţa să fie caracterizată de doi factori principali: transparenţa şi competiţia. Transparenţa este necesară pentru a se putea înţelege mai bine cum sunt făcute preţurile finale ale energiei consumate de clienţi. Concurenţa este utilă pentru a exista certitudinea, bazată pe legile pieţei, că preţurile oferite de furnizori sunt cele mai mici posibile. Transparenţa ne ajută să ştim de unde vine energia şi unde ajunge ea. Odată cu liberalizarea pieţei de energie, companiile energetice, care erau monopol de stat în trecut, suportă un proces de unboundling, adică de separare a activităţilor în companii distincte. Mai exact, fiecare activitate— de producţie, de transport, de depozitare şi cea de furnizare a energiei — trebuia să fie înregistrată contabil separat. Astfel, soluţia optimă este de înfiinţare de noi companii pentru fiecare activitate în parte. Compania de producţie a energiei sau de extracţie a gazului va produce şi apoi va vinde energia pe o piaţă special realizată – Piaţa Centralizată pentru Contracte Bilaterale (PCCB). Pe această piaţă, un producător scoate la vânzare o cantitate de energie, la un anumit preţ stabilit de el, şi oricine este interesat o poate cumpăra. Este interzisă vânzarea direct de energie către un furnizor fără ca această cantitate să fie listată pe PCCB. Transportul energiei de la producător la distribuitor se face prin operatorul de transport. În lanţul care se formează de la producerea energiei până la vânzarea ei, transportul este considerat un element strategic şi, astfel, este monopol de stat. Regulamentul 715/2009/EC stabileşte accesul  dediscriminatoriu al producătorilor de  gaze naturale şi biogaz la reţeaua de transport. Asta înseamnă, practic, un sistem de

tarifare stabilit după norme clare şi care să fie aplicat nediferenţiat pentru toţi operatorii de pe această piaţă.

O situaţie similară se regăseşte în cazul înmagazinării resurselor energetice. În prezent, depozitarea gazelor naturale în România este asigurată de Romgaz, companie care asigură şi alte tipuri de operaţiuni integrate pe piaţa gazelor naturale. A existat în trecut, în perioada 2000–2003, o tentativă de separare a activităţii de depozitare, fiind înfiinţată Compania Depogaz Ploieşti, desprinsă din Romgaz. Dar formulele aplicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Gaze Naturale (ANRGN – a fuzionat ulterior cu ANRE) pentru calculul tarifului de depozitare au adus compania în pragul colapsului financiar, iar decizia politică a fost de reintegrare în Romgaz. Or, Directiva 2009/73/EC are în vedere tocmai independenţ a operatorilor de înmagazinare a gazelor naturale, pentru a permite accesul nediscriminatoriu, pentru toţi operatorii, la aceste depozite. Legislaţia europeană prevede şi stabilirea unor sisteme de tarifare care să fie aplicate tuturor clienţilor companiei ce va asigura depozitarea.

Distribuitorul preia bătălia pentru consumatorul final

Un alt principiu pe care se bazează existenţa acestei pieţe libere a energiei transform complet vechea configuraţie a sectorului energetic monopolist, în care reglementările sunt decise din perspective politice. Concurenţa dictează activitatea distribuitorilor. Rezultatul acestui principiu este preţul din ce în ce mai mic oferit de furnizori clienţilor lor de pe piaţa liberă. Deocamdată, preţul face diferenţa pe această piaţă între furnizori. Cine are preţul cel mai mic, obţine consumatorii cei mai importanţi şi cei mai mulţi. Un rol al departamentelor de marketing din cadrul companiilor de furnizare va fi acela de a muta lupta din sfera preţului în cea a serviciilor. Aşadar, tot concurenţa din piaţă va sta la baza dezvoltării serviciilor dedicate consumatorilor. În acelaşi timp, compania de furnizare este cea care creează produsele energetice. De exemplu, un furnizor le poate oferi clienţilor săi, în acelaşi pachet, pe lângă gaze naturale cumpărate de la sursele cele mai ieftine, şi energie electrică. Momentan, această practică există în statele unde liberalizarea pieţelor de electricitate şi gaze natural a atins un grad de maturitate înalt şi se cheamă „produs dual-fuel“. În compania de furnizare sunt concentrate activităţile de marketing, vânzări sau customer care au loc pe piaţa de energie. Procesul legislativ propus de Comisia Europeană este complet în teorie. În practică, rămâne o serie de aspecte tehnice care trebuie să fie puse în ordine prin legislaţia naţională şi prin specificitatea sectorului energetic din fiecare ţară în parte. De exemplu, în prezent, nu este clar pe cheltuiala cui se vor schimba contoarele clienţilor care vor să treacă pe piaţa liberă.