Etanolul a atras din ce în ce mai mult atenţia datorită unei posibilităţi extraordinare pe care o oferă, aceea de a fi folosit pe post de combustibil. Această idee nu este nouă. În 1908, Henry Ford a proiectat primul automobil de masă, modelul T, care se propulsa cu ajutorul etanolului pur, şi a denumit etanolul „combustibilul viitorului”. Acesta a intrat însă într-un con de umbră la începutul secolului XX. Problema folosirii etanolului pe post de combustibil a fost pusă din nou în anii ’70, datorită, în principal, creşterii preţului petrolului și a politicii OPEC . Începând cu acea perioadă, producţia şi folosirea etanolului au crescut rapid. Dacă la începutul anilor ’80 în lume se foloseau aproximativ 5 miliarde de litri pe an, astăzi cantitatea consumată annual depășește 60 de miliarde de litri. Această creştere a întâmpinat însă limitări serioase şi naşte controverse.

Un combustibil curat și eficient

Marea majoritate a producţiei de etanol se realizează prin extragerea zaharurilor necesare din surse precum amidonul de porumb, trestia de zahăr, seminţele de grâu sau de rapiţă. Însă culturile de grâu sau porumb sunt o parte foarte importantă din lanţul trofic uman şi animal, iar redirecţionarea acestora spre producţia de etanol a contribuit semnificativ la criza de hrană mondială din prezent.

Astfel, în 2007, un studiu efectuat de Naţiunile Unite printr-un expert independent a arătat că producţia de combustibili din surse alimentare a determinat creşterile masive de preţuri pentru hrană. Prețul porumbului, de exemplu, a crescut de patru ori într-un singur an.

De aceea, se caută soluţii de producer la scară industrială a etanolului utilizând o nouă generaţie tehnologică. Această tehnologie extrage etanolul din celuloză. Avantajul este că celuloza poate fi obţinută dintr-o multitudine de surse nealimentare, cum ar fi deşeurile alimentare şi vegetale sau din culturi speciale (Mischantus giganteus – trestia gigant).

Etanolul celulozic este o soluție interesantă din multe puncte de vedere. Pentru producerea sa nu se utilizează culture alimentare. De asemenea, contribuie în mai mică măsură la efectul de seră şi are o eficienţă energetică de cinci ori mai bună decât etanolul din amidonul de porumb. Comparat cu benzina, etanolul celulozic arde mai curat şi cu eficienţă mai mare, generează mai puţin bioxid de carbon, produce un nivel foarte scăzut de smog şi este mai puțin poluant. Pentru obţinerea etanolului din celuloză s-au stabilit două soluţii: procesul de hidroliză a celulozei și gazificarea.

Procesul de hidroliză a celulozei

Este cea mai utilizată soluție de obținere a etanolului și presupune cinci etape. Prima constă dintr-un „pretratament”, pentru a pregăti masa lignino-celulozică (cum ar fi lemnul sau paiele) pentru hidroliză. A doua etapă constă în hidroliza celulozei, pentru a descompune moleculele polimerice în zaharuri. În a treia etapă se separă soluţia de zahăr de masele reziduale, ce conţin mai ales lignină. A patra etapă este reprezentată de fermentarea microbiană a soluţiei de zaharuri. În fine, ultima etapă este distilarea, pentru a produce alcool cu puritate de 99,5%. Aceste căi de obţinere a etanolului celulozic sunt investigate intens pentru a îmbunătăţi procesele tehnologice şi a obţine un combustibil competitiv pe piaţa energetică. Companii precum Iogen, Broin şi Abengoa construiesc rafinării care pot procesa biomasă şi o pot transforma în etanol. Industria etanolului celulozic este privită cu foarte mult interes. Valorificarea potențialului etanolului într–un interval de timp relativ scurt ne oferă perspectiva unui viitor „verde”, în care etanolul celulozic şi alţi biocombustibili vor reprezenta o îmbinare fericită între nevoile energetice ale lumii şi scăderea emisiilor de gaze cu efecte de seră.