Pe baza experienţei specialiştilor săi, CSIS furnizează puncte de vedere strategice şi soluţii persoanelor- cheie din guverne, instituţii internaţionale şi din societatea civilă. Principala misiune a programului CSIS „Energy and National Security” este de a oferi instrumentele necesare unei politici energetice cu efecte pozitive pe termen lung, iar acest lucru se realizează prin cercetări în domeniul energetic şi analize independente.
Este un organism neutru, fără atribuții de decizie, unde se discută subiecte legate de energie și aflate în directă legătură cu dialogul politic din Uniunea Europeană. Scopul Forumului este să faciliteze schimbul reciproc de informații între reprezentanții parlamentelor, membrii Comisiei Europene, funcționarii europeni și alte autorități. Astfel, forumul organizează conferințe, întâlniri, seminarii și delegații împreună cu membrii Parlamentului European și reprezentanți a Comisiei Europene și ai altor instituții din UE . Publică, pentru membrii săi, un buletin de știri lunar.
Rusia și China și-au dat mâna peste Asia Centrală, sub auspiciile Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO , în engleză), și sunt în competiție cu SUA pentru a câștiga prietenia elitei militare din „stan”-urile din regiune. Livrarea de echipament militar către Kazakhstan, Kirghizstan, Tadjikistan și Uzbekistan este văzută ca parte a acestui proces de apropiere. Și, pentru ca SUA să lase la intrarea în stepele Asiei orice speranță, Putin declara de curând că „toate încercările de a rezolva unilateral probleme de ordin global și regional sunt sortite eșecului”.
Forumul Regional al Energiei (iunie, Neptun) a pus pe tapet mai multe subiecte regionale. Conducta submarină South- Stream, care ar permite transportul gazului natural din Rusia în Italia (prin Bulgaria și Grecia), concurează proiectul Nabucco, ceva mai avansat, care presupune transportul gazului din Turcia în Austria (prin Bulgaria, România și Austria). Un alt subiect dezbătut la Neptun a fost legat de interesul Rusiei pentru centrala nuclear de la Belene (în Bulgaria), văzut ca o ingerință prin intermediul investițiilor în energie în spațiul UE. De asemenea, întărirea sistemelor electrice interconectate este un subiect fierbinte. Cablul electric care ar lega Constanța de Istanbul ar facilia transferul de energie electric pe tot mai dinamica piață sud-est europeană.
La summitul OPEC de la Jeddah de la sfârșitul lunii iunie, ministrul petrolului saudit, Ali al-Nuaimi, a ținut să liniștească spiritele, declarând că rezervele de petrol sunt suficiente pentru multe decenii de acum înainte. Panica stârnită de o posibilă criză ar fi nefondată, ceea ce înseamnă că dublarea prețului petrolului din ultimul an nu are o bază reală. Saudiții s-au declarat interesați în stabilizarea prețului petrolului și au anunțat că vor face investiții astfel încât să ajungă la o producție de 12,5 milioane de barili pe zi la sfârșitului lui 2009, producție pe care, la nevoie, să o poată suplimenta până la 15 milioane de barili pe zi.
Preşedintele Venezuelei a ameninţat SUA că va sista livrările de petrol după ce compania americană Exxon Mobil a câştigat în instanţă blocarea vânzării de active venezuelene în valoare de 12 miliarde de dolari. În urma disputei cu Exxon (privind obţinerea de compensaţii pentru pierderea unor operaţiuni, după naţionalizarea unui proiect al companiei americane), preţul petrolului a crescut brusc.
Prim-ministrul Gordon Brown a anunțat „cea mai dramatică schimbare în politica energetică” britanică recentă: 100 de mld. de lire sterline vor fi investite pentru construirea a opt centrale nucleare (10 GW).
Fuziunea Gaz de France și Suez marchează apariția unui nou lider pe piața energetică mondială. Noul grup deține poziții solide în domeniul gazelor naturale și electricității și este prezent în 40 de țări din toată lumea. GDF Suez este cel mai mare producător independent de energie din lume. Energiile regenerabile reprezintă 70% din mixul de energie al grupului. De altfel, interesul în acest domeniu este demonstrat și de faptul că GDF Suez deține 35% din acțiunile Suez Environnement, o linie de business care se concentrează pe distribuția apei potabile, colectarea și purificarea apelor menajere și industriale, gestionarea deșeurilor etc.
GDF Suez este listat la bursele din Bruxelles, Luxemburg și Paris. Gérard Mestrallet, președinte și CEO GDF Suez, spune că cele două companii care compun actualul grup sunt complementare. „Gaz de France este una dintre cele mai mari companii de gaze din Europa. Dar gazele nu sunt singurul său domeniu de expertiză. Suez este un jucător-cheie pe piața electricității – dar nu numai. Sinergia gaz-electricitate va fi un avantaj al ambelor firme, după fuziune. Această sinergie se continuă și în privința teritorialității. Gaz de France acoperă Franța, dar 40% din afacerile sale sunt internaționale.
Istoric vorbind, Suez a fost o companie belgiană de electricitate. Și, deși 75% din activitățile sale se desfășoară în afara țării, inima sa este în Belgia. Așadar, fuziunea ne va face foarte europeni, dar și foarte deschiși către lume.” Noul grup are activități de-a lungul întregului lanț energetic, în electricitate și gaze naturale, upstream și downstream. Și este, încă din primul moment al existenței sale, lider în mai multe domenii:
Electricitate
– primul producător independent de energie din lume
– al cincilea producător şi comercializator de electricitate din Europa
– al doilea producător din Franța
Gaze naturale
– cel mai mare cumpărător și producător din Europa
– deținătorul celei mai mari reţele de distribuţie din Europa
– al doilea operator de stocare din Europa
Gaz natural lichefiat (GNL)
– cel mai important importator şi cumpărător din Europa
– al doilea operator de terminale de gaz metan din Europa
– cel mai mare furnizor din bazinul atlantic
Servicii
– cel mai important furnizor de servicii multitehnice de pe continentul European
Nu în ultimul rând, grupul va fi un actor major din punctul de vedere al dezvoltării durabile, furnizând mijloace de producer a electricităţii care vor avea emisii scăzute de dioxid de carbon, şi va pune accentul pe energiile regenerabile.
Printre atuurile GDF Suez se numără faptul că le oferă clienților un mix echilibrat de soluții: energie nucleară, gaz natural sau lichefiat, cărbune, energii regenerabile.
Compania gestionează armonios activități în industria energiei, în servicii care au legătură cu acest domeniu și în acțiuni de protejare a mediului (managementul apei și al deșeurilor). Grupul furnizează servicii, proiectează soluţii noi şi viabile pentru managementul utilităţilor publice din poziţia de partener al autorităţilor publice, al companiilor şi persoanelor fizice.
Managementul GDF Suez are o viziune clară asupra a ceea ce-și propune și se implică activ în construirea unei lumi în care „energia este accesibilă celor mulți, este mai sigură, mai respectuoasă față de om și mediul său și este bine folosită”.
National Science Foundation i-a acordat profesorului George Huber o bursă de 400.000 de dolari pentru a dezvolta o metodă de producere a biocombustibililor din biomasă celulozică. Anual, SUA ar putea produce o cantitate de biomasă celulozică ce ar echivala conținutul energetic a 4 miliarde de barili de țiței.
Reprezentanții Ungariei și Bulgariei se declară nemulțumiți de faptul că punerea în practică a proiectului Nabucco este mult prea lentă. În urma discuțiilor avute, coordonatorul proiectului din partea Ungariei, Mihaly Bayer, și ministrul economiei din Bulgaria, Petar Dimitrov, au stabilit de comun acord să determine urgentarea realizării gazoductului ce va traversa zona caspică a Europei. Bayer și Dimitrov par hotărâți să „împingă” proiectul Nabucco prin toate mijloacele politice pe care le au la dispoziție. Declarațiile celor doi vin să susțină cele de mai sus. Mihaly Bayer spune că cele două țări sunt gata să simplifice acțiunile oficiale ce preced construcția propriu-zisă a gazoductului, pentru a accelera debutul lucrărilor la acesta. În același timp, ministrul bulgar al economiei, Petar Dimitrov, este de părere că, alături de Azerbaidjan şi Turkmenistan, țări ce și-au dat deja acordul pentru livrarea de gaze naturale, Irakul și Egiptul ar putea fi luate în considerare drept posibili furnizori. Totodată, Dimitrov afirmă că țările care și-au exprimat interesul clar față de Nabucco ar trebui să sprijine mai activ realizarea gazoductului.