Procesul de liberalizare a pieţei de energie din România, ceva mai frânat, mai îngreunat şi mai întârziat decât în restul Uniunii Europene, naşte destule semne de întrebare: Care sunt oportunităţile de afaceri apărute după liberalizarea pieţei de electricitate şi gaze naturale? Asistăm la o creştere a competitivităţii energetice, la o sporire a investiţiilor? Care va fi impactul economic în sectorul energetic, dar şi asupra companiilor consumatoare?
Statisticile şi datele Comisiei Europene confirmă faptul că economia românească este printre cele mai energofage din Europa. Pentru a aduce un aport de 1.000 euro la produsul intern brut se consumă de patru ori mai mult decât media consumurilor celorlalte ţări europene. În faţa acestei ineficienţe, soluţia experţilor constă în continuarea liberalizării pieţei energetice, în aşa fel încât pe termen mediu şi lung, preţurile energiei produse pe plan intern (gaze naturale şi energie electrică) să tindă către cele internaţionale. Efortul financiar receptat de consumatorii din piaţă, atât companiile cât şi populaţia, va fi mai mare în anii următori, scumpiri ale energiei urmând să se facă din 2013, conform surselor oficiale ale Ministerului Economiei, iar până în 2015, energia din producţia internă şi cea din importuri, în special gazele naturale, urmate de electricitate, să fie vândută la preţuri de piaţă liberă europeană.
NU MAI SCUMP, CI MAI IEFTIN
În ciuda acestor previziuni, specialiştii Comisiei Europene afirmă, într-o analiză realizată în colaborare cu Expert Forum (EFOR) şi Societatea Academică din România (SAR) că, în condiţiile unei liberalizări rapide şi a unei organizări a pieţei unice a energiei electrice şi a gazelor naturale, preţurile pentru consumatorii finali nu ar exploda, ci chiar ar putea fi mai scăzute decât acum. În condiţiile dereglementării, în care pe piaţă ar pătrunde cantităţi mari de energie ieftină (incluzând aici şi energia obţinută din surse alternative – eoliană, solară sau geotermală) şi care va beneficia de condiţii similare cu energialivrată acum în sistem subvenţionat, companiile consumatoarear avea posibilitatea alegerii furnizorului şi implicit aaccesului la preţul cel mai scăzut. În plus, pentru a evita oexplozie a costurilor şi a păstra productivitatea crescută şiimplicit competitivitatea pe piaţă, companiile cu consumurimari, aşa cum sunt cele metalurgice sau chimice, care utilizeazăcantităţi uriaşe de gaze şi electrictate, vor trebui să îşireanalizeze activităţile şi să îşi îmbunătăţească eficienţaenergetică. Primul pas ar consta în realizarea unui audit energetic,care să stabiliească căile de eficientizare energetică,inclusiv a clădirilor, apoi de îmbunătăţire a tehnologiilor deproducţie şi apelul la noile tehnologii, care asigură un consummult mai redus de energie. Tendinţa Directivelor energeticeuropene pentru o piaţă unică funcţională de energie în totspaţiul UE este de a stabili clar condiţiile deregularizării, caresă permită companiilor accesul pe piaţă, dând consumatorilorposibilitatea de a-şi schimba furnizorul de gaze sau electricitate,de a separa monopolul de latura competitivă, de afurniza şi de a reglementa accesul la reţele, pentru o maimare concurenţă şi o favorizare a scăderii preţurilor.
SOLUŢII DE CÂ{TIG PENTRU COMPANII
Un efect ce se poate dovedi benefic asupra profiturilor companiilor, impus de existenţa acestei pieţe libere a energiei, este creşterea concurenţială în detrimentul vechii configuraţii a sectorului energetic. Numărul furnizorilor şi operatorilor cu cote de piaţă de peste 1% de pe piaţa de energie din România tinde să crească, gradul de concurenţă ridicat fiind cel ce va dicta activitatea acestora. Pentru o sporire a profiturilor se poate dovedi salutară şi mutarea „centrului de greutate“ din sfera preţului în cea a serviciilor oferite şi a optimizării activităţii. Rezultatul: preţul din ce în ce mai mic oferit de furnizori clienţilor lor de pe piaţa liberă, precum şi diversificarea serviciilor dedicate consumatorilor-companii, un efect care până acum aproape nu a existat. În acest moment GDF SUEZ Energy România oferă unele dintre cele mai complete oferte de eficientizare energetică pentru companii existente pe piaţă, modalităţi sigure pentru scăderea costurilor
Pentru cei mai mulţi manageri de companii, rentabilizarea energetică se reduce doar la a realize economii de combustibil şi de energie termică şi electrică. Aceste măsuri sunt importante, dar nici pe departe suficiente pentru a maximiza profiturile, crescând competivitatea afacerii pe piaţă. Economiile vor fi neimportante şi pe termen scurt, în raport cu proiectele de eficienţă energetică, o întreagă gamă de servicii energetice specifice, destinate rentabilizării reale şi unui control eficient al costurilor.
Costurile cu energia reprezintă o cotă important din costurile globale de producţie în majoritatea sectoarelor industriale, cu atât mai mult cu cât mare parte dintre tehnologiile şi echipamentele folosite la ora actual consumă mai multă energie decât este strict necesară procesului de fabricare respectiv. În acelaşi timp, există companii care trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe pe piaţă şi în consecinţă sunt forţate să opereze cu profituri foarte reduse. Proiectele de eficientizare energetică se pot dovedi soluţia salvatoare de creştere a profitului unui agent economic, iar experienţele companiilor din ţările dezvoltate au dovedit că, folosind un astfel de program, se ajunge la economii de energie de peste 30%, cu indicatori financiari acceptabili.
Proiecte integrate
Un astfel de proiect integrat, cum este cel pus la dispoziţie clienţilor business de GDF SUEZ Energy România, companie afiliată celui mai mare grup energetic la nivel mondial, Grupul GDF SUEZ, acoperă întreaga gamă de necesităţi şi poate garanta sporire netă a eficenţei energetice, iar principalele sale elemente sunt:
-auditul energetic;
– consultanţa de specialitate (recomandări şi planuri de acţiune, studii de fezabilitate);
-variantele de soluţii tehnice;
– facilitarea accesului la soluţiile de finanţare;
– execuţia şi managementul mentenanţei sistemelor.
Variantele tehnice se referă la instalarea unor sisteme de cogenerare a energiei (atât termică, cât şi electrică), la îmbunătăţirea proceselor tehnologice, la izolarea pereţilor acoperişurilor şi a podelelor, la recuperarea căldurii generate de unele procese tehnologice precum şi la soluţii de eliminare a timpilor morţi din funcţionarea utilajelor şi echipamentelor. Astfel de investiţii sunt apte să aducă reduceri de facturi chiar şi de 70%, iar companiile pot apela pentru finanţare la fonduri nerambursabile destinate atât studiilor iniţiale de eficienţă şi fezabilitate, cât şi realizării efective a proiectului propus. Construită în parteneriat cu Tractebel Engineering şi Cofely, firme din Grupul GDF SUEZ, oferta de eficienţă energetic adresată companiilor aduce o serie de beneficii certe prin analizarea modului de utilizare a energiei şi identificarea pierderilor, dar şi prin propuneri de soluţii tehnice şi de finanţare. Experienţa Grupului GDF SUEZ în managementul unor astfel de proiecte de eficientizare energetică arată că, pentru potenţialul de economisire, se poate sconta pe valori de economisire de 5-15% la consumatorii mari de energie, cei care de regulă au unele programe de management energetic şi de 10-30%, şi chiar mai mult, la consumatorii mici la care, de cele mai multe ori, managementul energetic nu reprezintă o preocupare curentă. Avantajele care se obţin sunt multiple: de la cele tehnice şi economice la cele sociale şi nu în ultimul rând la cele privind impactul asupra mediului. De asemenea, un avantaj demn de luat în calcul îl reprezintă şi asigurarea, în mod gratuit, de consultanţă tehnică prin Tractebel Engineering, iar faţă de alte tipuri de finanţare se poate miza, în funcţie de amploarea proiectului, pe rapiditatea obţinerii de fonduri europene parţial nerambursabile şi pe un ecart mai larg al posibilităţilor de folosirea a sumelor respective.
Etapele eficientizării energetice
Există o serie de metode de îmbunătăţire a eficienţei energetice a proceselor industriale, iar un rol primordial este jucat de bilanţurile energetice. Bilanţul energetic reprezintă procedura de colectare şi analiză a datelor referitoare la consumul de energie în scopul stabilirii cât mai precise a structurii sale pentru o unitate industrială, instalaţie sau echipament şi de identificare a posibilităţilor de economisire a energiei. Primul pas constă în analiza structurii consumului de resurse energetice, când se stabileşte nivelul indicatorilor de eficienţă energetică, urmată de elaborarea de documen taţii specifice pe tipuri de consumatori şi de analize energo- tehnologice a soluţiilor performante care sunt recomandabile pentru implementare. Ulterior, se ajunge la etapa de proiect, care cuprinde indicaţiile de cuantificare a costurilor, soluţiile tehnice aplicabile precum şi modul de calcul al efectelor scontate şi al eforturilor de investiţii ierarhizate din punct de vedere financiar. Aceasta este şi cea mai sensibilă fază dintr-un demers de eficientizare energetică. Soluţia profesională este realizarea unui proiect complet, de multe ori inovativ, adaptat unor modalităţi tehnice de top, care să se potrivească cel mai bine profilului companiei beneficiare şi care să fie ulterior pus în practică la un înalt nivel de execuţie. Rezultă un potenţial ridicat de reducere a costurilor proprii cu energia şi a impactului asupra mediului, prin identificarea şi corectarea ineficienţelor din procesele tehnice.
Soluţii integrate de top
Etapele principale de realizare a unui asemenea tip de proiect combinat, precum cel propus de GDF SUEZ Energy România, Cofely şi Tractebel Engineering, sunt:
– Evaluarea prin audit energetic, adică o investigaţie completă a modului de consum al energiei, care să permit companiei să studieze fiecare componentă a proceselor industriale, stabilind o imagine generală a consumului energetic, să identifice elementele de ameliorat şi să facă o estimare a economiilor posibile, precum şi să propună soluţiile prioritare şi să facă o evaluare a investiţiilor necesare. Auditul energetic poate fi aplicat clădirilor, instalaţiilor termice şi celor electrice sau poate fi unul complex;
-Realizarea studiilor de fezabilitate, cărora li se adaugă proiectele de investiţii (proiectare, achiziţie echipamente şi instalaţii, implementare soluţii, management şi asistenţă tehnică, precum şi un plan de dezvoltare durabilă), alături de consultanţa oferită continuu în vederea aplicării pentru obţinerea finanţării;
-Oferta de soluţii, care cuprinde consultanţa tehnică pentru înlocuirea echipamentelor vechi (compresoare, cazane, maşini, sisteme de răcire etc.), folosirea de noi tehnologii, alături de soluţii specifice pentru recuperarea căldurii, izolarea clădirilor, producerea combinată de energie termică şi electricitate, automatizarea proceselor, modernizarea liniilor de producţie şi alegerea sistemelor de iluminat;
– Realizarea efectivă, partea care asigură punerea în practică a soluţiilor de eficienţă energetic şi care poate acoperi toată gama existent la ora actuală: de la cogenerare (producerea combinată de energie electrică şi termică) la includerea de surse de energie regenerabilă, la recuperarea energiei din procese sau de la implementarea de sisteme de automatizare şi dispozitive de înaltă eficienţă, pentru reducerea consumurilor, la recuperarea şi valorificarea energetică a deşeurilor.
Printre soluţiile accesibile se numără: înlocuirea vechilor boilere cu sisteme complexe de încălzire, integrarea de sisteme de aer condiţionat şi ventilare şi de sistemede răcire comandate la distanţă, asigurarea,operarea şi monitorizarea de sprinklere şisisteme de protecţie la incendiu. Ca noutate deultimă oră, proiectele pot include proiectarea şirealizarea la costuri minime de reţele de distribuţie eficiente energetic, pentru fluide cum arfi: centrale electrice cu ciclu combinat sau pebiomasă, reţele de încălzire şi răcire, puncte termicecu pompe comandare prin variatoare defrecvenţă ori centrale termice;
Operarea şi administarea sistemelor, o etapă de management profesional, post-implementare, orientată spre costurile şi eficienţa proceselor operaţionale şi care asigură servicii dedicate ce acoperă principalele probleme legate de instalaţiile tehnice ale clădirilor. Etapa cuprinde operaţiuni de reducere a consumurilor de energie şi utilităţi, creşterea performanţelor tehnice şi a duratei de viaţă a echipamentelor prin mentenanţă şi inspecţii, reparaţii, modernizare, monitorizare la distanţă prin dispecer, contractare energie şi instalare precum şi prin optimizarea consumurilor de energie şi maximizarea fiabilităţii în funcţionare.
Efecte pe termen lung
Un astfel de sistem de eficientizare energetic integrat este realizat modular şi poate fi aplicat cu uşurinţă în instalaţii de orice dimensiune, iar economiile obţinute prin operaţiile de mentenanţă asigură perioade scurte de amortizare a investiţiilor. În plus, soluţiile integrate au efecte de lungă durată şi pot asigura com paniilor atingerea obiectivelor lor de competitivitate, durabilitate şi siguranţă. Se pot enumera:
Efecte tehnico-economice
– Cresc proporţional posibilităţile de dezvoltare viitoare în condiţii de eficienţă energetică îmbunătăţită;
– Se diminuează costurile pentru resurse energetice din import;
– Scad costurile pentru energie şi implicit costurile totale, crescând capacitatea companiilor de a rămâne pe piaţă în condiţiile unei concurenţe din ce în ce mai agresive.
Efecte sociale:
– Creşte nivelul de trai al angajaţilor, prin îmbunătăţirea condiţiilor de confort şi sănătate atât la locul de muncă, precum şi ca urmare a micşorării impactului asupra mediului;
– Se generază o diversificare şi o reducere a preţurilor şi a tarifelor pentru bunurile şi serviciile oferite pe piaţă, ca urmare a efectelor concurenţei între producători.
Efecte asupra mediului:
– Creşterea eficienţei energetice implică o reducere a emisiilor de noxe în procesele industriale de aplicare, dar şi la nivelul producătorului de energie finală, prin diminuarea consumurilor specifice de energie pe produs
Cel mai recent clasament Vigeo prezintă GDF SUEZ drept lider în sectorul resurselor umane şi situează compania printre cele cinci cele mai performante companii în zona responsabilităţii sociale. Această evaluare se bazează pe şase mari categorii: mediu, resurse umane, drepturile omului, dezvoltare comunitară, guvernare şi comportament în afaceri. Compania GDF SUEZ a fost evaluată pe baza a patru criterii: promovarea unor relaţii sociale de calitate, gestionarea responsabilă a reorganizării companiei, managementul carierei şi dezvoltarea de locuri de muncă, alături de îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate şi siguranţă. Factorii care au cântărit cel cel mai mult sunt: politica legată de mobilitatea locurilor de muncă şi crearea de reţele de resurse umane în Europa, cu focus pe optimizarea managementului. Vigeo este o agenţie de rating nefinanciară, care evaluează nivelul de responsabilitate socială a companiilor. Vigeo gestionează, de asemenea, indicele ASPI, compus din 120 de companii din zona euro.
Jean-François Cirelli, vicepreşedinte şi preşedinte GDF SUEZ, şi Bencsik Janos, secretar de stat pentru climă şi energie din cadrul Ministerului Dezvoltării Naţionale din Ungaria, au inaugurat cea mai mare centrală de gaz din Dunamenti, în Százhalombatta. Investiţia de 200 milioane de euro va creşte capacitatea centralei de la Dunamenti la 1930 MW1, ceea ce înseamnă aproape 20% din capacitatea totală a ţării, va îmbunătăţi siguranţa aprovizionării cu energie a Ungariei, în condiţiile unei nevoi tot mai mari de energie electrică. Proiectul, lansat în 2009, face parte din strategia campaniei de modernizare globală a centralei Dunamenti. Noua centrală este alimentată cu un gaz de înaltă eficienţă şi turbină dublă de combustibil, cazan nou, care creşte eficienţa centralei de la nivelul actual, de 36%, la mai mult de 57%. „„Această nouă capacitate de 405 MW reprezintă o investiţie unică în Ungaria şi va contribui la securitatea aprovizionării cu energie în această ţară, fiind în acelaşi timp mai ecologică şi mai eficientă“, a declarat Jean- François Cirelli, vicepreşedinte şi preşedinte al GDF SUEZ.
GDF SUEZ a încheiat acordul cu consorţiul format din CNP Assurances, CDC Infrastructure şi Caisse des Dépôts, care deţin momentan o participaţie de 25% în GRTgaz. Acest acord, anunţat la 14 aprilie, e rezultatul obiectivului GDF SUEZ de a dezvolta pe termen lung un parteneriat de transport al gazelor naturale, care să fie operaţional în Franţa şi în Europa. Acceptarea unui partener public în GRTgaz este, în întregime, în concordanţă cu cea de-a treia directivă europeană, în condiţiile în care GRTgaz rămâne centrul strategiei de gaze naturale a Grupului GDF SUEZ şi îşi consolidează poziţia de lider în Europa. În cadrul acestui parteneriat, GRTgaz îşi va extinde activităţile dincolo de Franţa, prin achiziţionarea de participaţii GDF SUEZ la operatorii de transport din Germania (GRTgaz Deutschl and GmbH şi MEGAL GmbH) şi din Austria (BOG GmbH).
GDF SUEZ a semnat un acord cu consorţiul format din fondul de investiţii pentru infrastructuri F2i şi AXA Private Equity, pentru distribuirea de gaz G6. Preţul tranzacţiei impune o distribuţie de 772 milioane de euro, care înseamnă o creştere a bazei cu 103% faţă de 2010. Închiderea operaţiunii se va definitiva în trimestrul IV al anului 2011. Această tranzacţie face parte din programul grupului de optimizare a activelor, de 10 miliarde de euro până în 2013, anunţată la prezentarea rezultatelor anuale pe 2010. Procesul de vânzare a demarat la începutul acestui an şi a stârnit un puternic interes din partea jucătorilor italieni şi internaţionali. După achiziţia International Power, GDF SUEZ a devenit cel mai mare producător de energie eoliană în Italia.
Statul Texas este renumit pentru rezervele însemnate de petrol şi mai puţin pentru apa potabilă, care este destul de deficitară aici. Câteva oraşe din stat intenţionează să pună în aplicare un plan care acum câteva decenii părea absurd: transformarea apei menajere în apă potabilă. Locuitorii oraşelor Big Spring, Midland, Odessa şi Stanton din Texas vor recicla apa folosită, iar un sistem de filtrare o va purifica pentru a o transforma în apă potabilă, conform agenţiei AP. Apă menajeră înseamnă inclusiv apa de la toaletă, iar oficialii vor duce multă muncă de lămurire cu locuitorii, cum că aceasta este bună de băut după ce este filtrată.
Unul dintre cele mai importante municipii din Valea Jiului este iluminat, deocamdată parţial, cu becuri alimentate de panouri solare. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, spune că investiţia face parte dintr-un proiect mai amplu, care urmăreşte modernizarea arterei principale a Vulcanului. „Sistemul acesta este unic în România şi va aduce multe rezultate privind economia de energie electrică. E o gândire pentru viitor şi acest lucru l-am făcut pentru viitorul tinerilor“, a declarat Gheorghe Ile. Mai mult, el spune că: „Făcând câteva investiţii până acum, am redus cu 25 la sută consumul de energie electric pe lucrările laterale, pe anumite străzi. Eu consider că, după punerea în funcţiune a întregului sistem, vom reduce cu 45–50 % factura la energia electrică”.
Conducta face legătura între Asia Centrală şi sud-estul Chinei şi transportă gaze naturale din Turkmenistan, trece prin 15 provincii ale Chinei şi ajunge până în apropiere de Hong Kong. Aceasta nu este prima conductă de acest gen de pe teritoriul Chinei, ci este cea de-a doua, însă de data aceasta vorbim despre cea mai lungă din lume, graţie celor 8.700 km pe care-i măsoară. Practic, este o construcţie record, care a necesitat o investiţie pe măsură, de 21,98 miliarde dolari. Conducta a fost dată în funcţiune la începutul lunii iunie şi va transporta 30 de milioane de metri cubi de gaze în fiecare an, contribuind astfel la reducerea dependenţei de cărbune poluant a Chinei. Prin această investiţie majoră şi în urma curtării îndelungate a ţărilor din fostul bloc sovietic, precum Turkmenistan, China îşi diversifică şi îşi extinde accesul la resursele energetice de care are nevoie pentru a-şi susţine economia în creştere. Pentru această realizare, răcirea relaţiilor dintre Turkmenistan şi Rusia din 2009 (când o conductă a explodat în Turkmenistan în luna aprilie a acelui an) a jucat un rol major. Evenimentul a dus la scăderea gazului importat de Rusia din această ţară, iar China a intrat atunci în joc. În acelaşi an, Turkmenistan a început livrarea de gaze către China printr-o conductă finalizată chiar în 2009. Adăugând şi conducta finalizată în 2011, livrările de gaz către China vor totaliza 60 de milioane de metri cubi anual, mai mult decât jumătate din consumul de gaze înregistrat anul trecut în China.
Conform primului ministru din Turkmenistan, Baymurat Hojamuhamedov, ţările din centrul Asiei ar putea să-I vândă Chinei, adiţional, 20 bilioane metri cubi de gaz, ceea ce înseamnă că în 2015 putem vorbi de un export de 40–50 bilioane, cu două treimi mai mult faţă de nevoile Chinei din 2009. „Turkmenistan are rezerve uriaşe de petrol şi gaze“, susţine ministrul Petrolului, Bayramgeldy Nedirov. „Avem 160 de terenuri descoperite, în exploatare, şi alte 50 ce urmează să fie dezvoltate şi amenajate pentru a putea fi exploatate.“ Turkmenistan plănuieşte să extragă anual mai mult de 30 bilioane metri cubi de gaz din zona de sud a regiunii Yoloten, motiv pentru care a primit o linie de credit de 4 bilioane de dolari de la China Development Bank în 2009 pentru acest proiect, conform declaraţiilor guvernului. Turkmenistan speră să crească producţia de gaze la 250 bilionane metri cubi pe an până în 2030. Conform unei statistici a World Energy, rezerva naţională de gaze era de 8,1 trilioane metri cubi la finalul lui 2009. Turkmenistan estimează că acum se poate baza pe o rezervă de 21 trilioane metri cubi.
RUSIA STĂ LA PÂNDĂ
În 2009, Gazprom susţinea că planurile de a transporta gaz către China vor fi amânate până în 2014 sau 2015, din cauză că nu s-a ajuns la un consens privind preţul şi volumul. Compania speră totuşi să semneze o înţelegere prin care să transporte către China 30 bilioane metri cubi de gaz pe an timp de 30 de ani, începând cu 2015. Aceste gaze vor fi exportate din regiunea Altai şi vor ajunge până în nord-vestul Chinei. Dar, „dacă Turkmenistan va continua să exporte gaz către această ţară, este posibil ca Gazprom să se orienteze către transportul gazului său prin estul ţării, în condiţiile în care China va dori să facă o înţelegere cu compania rusească“, conform lui Julian Lee, analist energetic la Centre for Global Energy Studies din Londra.
NECESARUL CHINEI
Agenţia Internaţională pentru Energieestimează că statul chinez va avea nevoie de 142 de milioane de tone de gaz în 2015 şi de 181 de millioane de tone în 2020. În faţa unei asemenea „mine de aur“, Gazprom îşi doreşte evident să ajungă la o înţelegere cu China. Având în vedere că vorbim despre o ţară cu cel mai mare număr de locuitori de pe glob, este foarte probabil ca atât Russia, cât şi Turkmenistan să încheie contracte de transport cu China. În acest context, Rusia a început deja să construiască o conductă în partea de est, pentru a transporta gaz către Vladivostok, în apropiere de graniţa cu China. Conducta are o capacitate de 47 bilioane metri cubi pe an şi este realizată de Exxon Mobil Corp., cu scopul de a vinde gaz prin Sakhalin-1, proiectul acestei companii. Este însă o măsură care se află încă în aşteptare, cât timp Exxon negociază cu Gazprom, cel mai mare exportator rusesc.
Potrivit specialiştilor din domeniu, producţia de energie electric ar putea scădea în acest an, din cauza secetei. Compania Hidroelectrica acoperă anual peste 30% din energia electrică produsă în România şi foloseşte exclusiv ca sursă apa. În plus, cea mai mare hidrocentrală din ţară, Porţile de Fier, este construită pe Dunăre, iar nivelul scăzut al acesteia va genera implicit reducerea producţiei de energie a Hidroelectrica. Ca urmare a scăderii hidraulicităţii, Hidroelectrica livrează în prezent o putere medie de 1800 MW, echivalentul a 24% din producţia totală de energie electrică a României. În privinţa Nuclearelectrica, societatea care administrează cele două unităţi nucleare din Cernavodă, aceasta a anunţat că nivelul fluviului Dunărea a scăzut în ultima periodă, fapt ce a determinat scăderea nivelului apei în bazinul de aspiraţie al apei de răcire necesară funcţionării Unităţilor 1 şi 2 de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă. În 2010, aproape 47% din energie a provenit din termocentralele clasice, 33,7% din hidrocentrale, în timp ce 19,4% a fost producţia din centrala nucleară de la Cernavodă.
